JO Paris 2024. Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) a anunțat că va contesta decizia conducătorilor Comitetului Internațional Olimpic (CIO) prin care medalia de bronz la sol i-a fost retrasă sportivei SUA Jordan Chiles, aceasta fiind acordată româncei Ana Maria Bărbosu.
Americanii se adresează Tribunalul Federal Elvețian, după ce TAS a admis contestația României și a decis ca punctajul americancei să rămână cel inițial, ceea ce a plasat-o pe locul V în finala olimpică la sol.
„Eroarea inițială a avut la stabilirea scorului de către FIG, iar a doua eroare a fost în timpul procesului de la TAS, unde USOPC nu a fost informat sau nu a avut timpul adecvat pentru a contesta decizia în mod eficient. Ca rezultat, nu am fost corect reprezentați și nu ni s-a oferit oportunitatea de a ne susține cazul în mod cuprinzător. Având în vedere aceste circumstanțe, suntem hotărâți să ne continuăm apelul pentru a ne asigura că Jordan Chiles primește recunoașterea pe care o merită. Rămânem dedicați să o sprijinim ca o campioană olimpică și vom continua să lucrăm asiduu pentru a rezolva această problemă rapid și corect”, se arată în comunicatul de presă al USOPC.
JO Paris 2024. Ana Maria Bărbosu primește bronzul, la sol, în baza deciziei TAS
Sabin Gherdan, avocatul care le-a reprezentat pe gimnastele române, Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, la TAS, a precizat pentru golazo.ro, că „U.S. Olympics & Paralympic Commitee se va adresa Tribunalului Federal Elvețian. Este vorba despre motive limitative de atac. E un recurs. Prin motive se numără faptul că se constată că s-a încălcat ordinea publică, că nu au semnat arbitrii hotărârea TAS, că nu le-au fost comunicate actele de procedură și nu au avut timp să se pregătească pentru apărare, că arbitrii erau incompatibili. Nu se mai discută din nou fondul problemei. Se discută doar aspecte procedurale, care, într-un anumit context, ar putea să anuleze hotărârea arbitrală și să se rejudece. Statistic, doar 0,5% dintre recursuri se admit la Tribunalul Federal Elvețian. Hotărârea e executorie”.