Sportiva de la CSM-CSŞ-CFR Ploieşti a avut o prestaţie convingătoare la Cupa Europeană de Judo
Cupa Europeană de Judo pentru Seniori, competiţie organizată la Malaga, a avut la start 393 de sportivi din 26 de ţări, printre care şi reprezentanta CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, Vanessa Tolea. Ea a concurat în cadrul categoriei „57 kg” şi a reuşit să ocupe locul al V-lea. În această săptămână, Vanessa Tolea şi Alexandru Petre, care i s-a alăturat astăzi, vor participa la un stagiu internaţional de pregătire la care sunt prezenţi peste 700 de sportivi.
Yasmine Tomescu, vicecampioană naţională de cadeţi la Ne Waza
Sala Sporturilor din Sibiu a găzduit Finala Campionatelor Naţionale de Judo pentru Cadeţi – U18 individual Ne Waza (lupta la sol), la care au participat 143 de sportivi de la peste 50 de cluburi din ţară. Judoka de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au obţinut două medalii – una de argint şi una de bronz – şi un loc VI, astfel:
– locul al II-lea şi vicecampioană naţională – Yasmine Tomescu (-52 kg);
– locul al III-lea – David Ţugui ( +81 kg);
– locul al VII-lea – Ioana Petraru (+63 kg).
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.