Locul 6 pentru Sabina Enache în topul celor mai bune 6 sportive ale anului

Sabina CSM Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Sabina Enache a fost inclusă şi în acest an în topul celor mai bune sportive întocmit de federaţia română de specialitate

Eleva Simonei Puiu s-a situat pe poziţia a 6-a a clasamentului pe 2023 şi a fost premiată de Federaţia Română de Gimastică Ritmică în cadrul Galei Festive ce s-a ţinut în Sala „Luceafărul”, din Bucureşti.

Performanţele Sabinei Enache în acest an au fost următoarele:

– Vicecampioană naţională de senioare pe echipe, alături de Anisia Drăgan, vicecampioană naţională la panglică şi medaliată cu bronz la cerc şi măciuci (Bucureşti);

– Medaliată cu argint la Cupa României de la Ploieşti;

– Medaliată cu bronz la „individual compus” şi la panglică în cadrul Campionatelor Balcanice de la Budva (Muntenegru);

– Multiplă medaliată la alte competiţii la care a participat, precum „Irina Deleanu Cup”, „Arad Trophy” sau „Trophy Iaşi”.

În cadrul evenimentului din weekend, forul condus de Irina Deleanu a premiat atât cluburile care au găzduit în acest an campionate naţionale, CSM Ploieşti, prin antrenorul Simona Puiu, fiind apreciat pentru organizarea Campionatelor Naţionale de Junioare IV şi a Cupei României (28-29 octombrie), cât şi autorităţile locale implicate în susţinerea gimnasticii ritmice, Primăria şi Consiliul Local Ploieşti, reprezentate de domnul viceprimar Daniel Nicodim, fiind recompensate cu un frumos trofeu.

 

 

 

 

 

Image