Trei dintre sportivii secţiei de şah a CSM Ploieşti au participat cu succes la diverse competiţii organizate atât în ţară, cât şi în mediul online.
Vladimir Boştină (foto) a participat la Cupa „Phoenicia Hotels”, competiţie organizată de Phoenicia Hotels şi ACS Rozmarin în incinta Hotelului Phoenicia, din Mamaia. Sportivul pregătit de Petre Grigore a reuşit să ocupe locul 1 la „şah blitz” şi locul al 2-lea la „şah rapid”, de fiecare dată în concursul rezervat copiilor „U8”.
Alexandru Constantinoiu a fost prezent la Festivalul Internaţional Liga Roială – Ediţia a VI-a, Etapa I, concurs de şah open organizat de ACS Viitorul Urziceni, şi a izbutit să ocupe locul 1 la categoria „U1400 ELO” (adulţi). El a reuşit să obţină o victorie importantă în faţa unui Maestru Internaţional – Vlad Tomescu, din Ploieşti. Eduard Ioniţă a participat la Grand Prix ChessCraft Arena – Etapa a IX-a, o competiţie online organizată de ACS Oxygen – Academia de Şah pe platforma Tornelo şi la startul căreia s-au aflat 76 de şahişti din ţară. Sportivul de la CSM Ploieşti a ocupat locul 1 la categoria „U10 ani”.
Urmărește pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!