Sportivii secţiei de şah a CSM Ploieşti au participat la Campionatele Naţionale ale României pentru Copii şi Juniori.
Competiţia a fost organizată de FR Șah la Eforit Nord cu prezenţa a peste 500 de şahişti din ţară. Antrenorul coordonator al clubului ploieștean, Petre Grigore, a înscris 16 sportivi în concurs cu un bilanţul care a cuprins trei medalii de bronz, obţinute de Melania Grigore – la şah clasic şi şah blitz, categoria „Fete, 8 ani” şi de Anamaria Raţă – la şah rapid, categoria „Fete, 20 ani”! Anamaria a avut şi un loc 4 la şah clasic.
Graţie rezultatelor obţinute, cele două şahiste, alături de Vladimir Boştină (U8) şi Diana Popescu (U12), care au avut, şi ei, clasări bune, vor face parte din lotul naţional al României.
Ceilalţi 12 sportivi care au reprezentat CSM Ploieşti la competiţia de la Eforie Nord au fost: Diana Popescu, Alexandru Constantinoiu, Daria Constantinoiu, Leon Ioniţă, Eduard Ioniţă, David Dura, Cezara Ferar, Antonia Ciapă, Ştefan Vasile Basarabeanu, Darius Nicolae, Ştefan Petre şi Ştefan Grigorescu. Ei şi-au îmbunătăţit performanţele rating, fără a reuşi, însă, să urce pe podiumul de premiere.
Urmărește pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!