Peste 500 de persoane sunt aşteptate să participe, la finalul acestei săptămâni, la competiţiile de duatlon care vor avea loc la Hipodromul Ploieşti şi Parcul Municipal Vest.
Ploieştiul va fi, în weekend, gazda Campionatului Naţional de Duatlon, sport care cuprinde probe de alergare şi de biciclete. Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Triatlon, cu sprijinul Primăriei, în incinta Complexului Hipodrom şi a Parcului Municipal Vest.
Întreceri de duatlon la Hipodrom şi Parcul Municipal
Vor fi, practic, trei competiţii ce se vor desfăşura sâmbătă şi duminică după următorul program:
Complex Hipodrom Ploieşti
– sâmbătă, ora 9.00, Campionatul Naţional de Duatlon Standard (alergare 10 km, ciclism 30 km, alergare 5 km);
– sâmbătă, ora 14.00, TriKids – Etapa a 3-a (alergare 1 km, ciclism 3 km, alergame 0.5 km);Â
Parc Municipal Vest
– duminică, ora 9.00, Campionatul Naţional de Duatlon Standard (alergare 5 km, ciclism 20 km, alergare 2.5 km).
La competiţii şi-au anunţat prezenţa peste 500 de sportivi din ţară, anunţă CSM Ploieşti, într-un comunicat de presă.
La aceste competiții pot participa doar sportivii cu orice tip de licenta FR Triatlon cu mențiunea că sportivii care sunt afiliati la un club de triatlon se pot înscrie la Campionatele Naționale, iar cei neafiliati pot participa la secţiunea OPEN. Taxele de înscriere sunt între 100 şi 120 de lei.
Întrecerea TriKids, de sâmbătă, este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, iar la ea se pot înscrie atât sportivi legitimaţi, cât şi copiii ploieşteni dornici să practice un sport olimpic, dar care trebuie să se înscrie în prealabil pe site-ul federaţiei de profil (link AICI).
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!