Turul Ciclist al României, ediţia 2021, s-a încheiat duminică, în Capitală, după ce sâmbătă trecuse şi prin Prahova, într-o etapă care a început în Braşov şi s-a încheiat în Bucureşti. După ultima etapă, polonezul Jakub Kaczmarek a fost desemnat câştigător. Românul Serghei Țvetcov a ocupat locul doi.
Capitala țării a fost gazda ultimei etape din Turul României. Înainte de startul profesioniștilor, peste 400 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani au concurat la Cursa Copiilor, pe biciclete cu pedale, fără pedale sau cu roți ajutătoare, demonstrând că ciclismul este un sport care are viitor în România. La festivitatea de premiere a micuților a participat și ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, care a venit la eveniment direct de la aeroport, cu medalia de argint câștigată la Paralimpiada de la Tokyo în buzunar.
Startul în ultima etapă a Turului României s-a dat la ora 15.00, iar cicliștii au parcurs traseul de 5,8 km între Bulevardul Kiseleff - Piața Presei Libere de 17 ori, cu o viteză medie de 46 de km/oră. Cicliștii români au făcut o figură frumoasă și pe final de Tur: Daniel Crista a câștigat două din cele trei sprinturi intermediare de pe traseu, iar Eduard Grosu a trecut al treilea linia de sosire. Cel mai puternic din sprintul de pe Kiseleff a fost Patryk Stosz, de la Voster ATS, care a mai câștigat și etapa de la Deva, urmat de Dusan Rajovic (Echipa Națională a Serbiei). România a fost reprezentată onorabil și în clasamentul general, cu Serghei Țvetcov pe locul doi și Emil Dima pe locul 8.
La final de Turul României, au îmbrăcat tricouri distinctive:
- Tricoul Galben de lider în clasamentul general - Jakub KACZMAREK, Mazowsze Serce Polski.
- Tricoul Roșu, de lider în clasamentul pe puncte - Patryk STOSZ, Voster ATS Team.
- Tricoul Verde, de lider în clasamentul cățărătorilor - Maciej PATERSKI, Voster ATS Team.
- Tricoul Alb, de lider în clasamentul U23 - Maksym BILYI, D'Amico UM Tools.
- Tricoul Albastru de lider în clasamentul românilor - Serghei ȚVETCOV, Wildlife Generation.
- Tricoul gri, de lider în clasamentul echipelor - Androni Giocattoli Sidermec.
Etapă fără incidente în Prahova
Înainte de circuitul organizat duminică în Bucureşti, Turul României a trecut, sâmbătă, şi prin Prahova. Etapa cu numărul 4, Braşov-Ploieşti-Bucureşti, a fost una fără incidente. De ziua lui de naștere, Eduard-Michael GROSU (29 de ani) s-a aflat în evadare și a reușit să își păstreze energie și pentru finiș, unde a ajuns al cincilea. Daniel BABOR, de la Tufo-Pardus Proestejov a trecut primul linia de sosire într-un sprint masiv, urmat pe locurile doi și trei de doi cicliști de la D Amico UM Tools, Daniel SMARZARO și Lorenzo QUARTUCCI, au anunţat organizatorii într-un comunicat, în care le-au mulţumit autorităţilor pentru măsurile impuse pe traseu, notând că "marele învingător al zilei este, însă, Poliția Română care, ajutată de Jandarmerie, a asigurat undă verde caravanei Turului României pe cel mai aglomerat traseu în weekend: Valea Prahovei".
"Federația Română de Ciclism, organizatorul competiției cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și al Auchan Retail România, a fost bucuroasă să ofere iubitorilor ciclismului un eveniment la standardele Uniunii Cicliste Internaționale", se mai arată în comunicatul de presă.