Premiul de Consolare. RAPID spre primul loc

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

500 de spectatori au onorat în tribunele Complexului Hipodrom Ploieşti reuniunea care a avut drept principal eveniment „Premiul de Consolare”. Cursa a adus la start, tradițional, caii învinşi în Derby-ul de Trap al României. Principala cursă a zilei, în cadrul unei reuniuni cu șase alergări, a fost câştigată, surprinzător, de armăsarul Rapid, care nu se număra printre favoriţi la start. Iapa creditată cu prima şansă, Răsfăţata, a galopat încă din debutul cursei, şi Rapid s-a impus clar, cu avans de aproape o secundă, în faţa altei iepe, Patima. În celelalte curse ale zilei, s-au impus Nelstar (Premiul Răsunet), Jan VF (Premiul Tineretului), Star Nobel (Premiul Razlin), Zorina (Premiul Romina) şi Bădie VF (Premiul Regina Kira). Întrecerea de ştafetă a fost câştigată de Daria Ghencea cu Incredibil şi Antonia Matei cu poneiul Camelia, iar în competiţia rezervată doar poneilor s-a impus Ionuţ Costache, tot cu Camelia. Următoarea Reuniune oficială de trap de pe Hipodromul Ploieşti va avea loc peste două săptămâni, pe 4 octombrie, atunci când se va ţine ultima cursă clasică din 2018, Criteriul de Fond.

 

Image