O nouă reuniune hipică îi așteaptă pe iubitorii de cai la finalul acestei săptămâni
Duminică, 4 august, începând cu ora 9:30, Hipodromul Ploieşti va fi gazda unei noi reuniuni hipice oficiale. CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, organizează evenimentul cu sprijinul sponsorului „Supermarket La Cocoş”. Va fi ultima reuniune dinaintea vacanţei de vară de 4 săptămâni, motiv pentru care principalul eveniment al zilei va fi chiar Premiul de Vacanţă. Va fi o reuniune dedicată exclusiv trapului, cu 5 curse în program şi start la ora 9:30. Vom începe cu Premiul Supermarketul ce ţine cu casa „La Cocoş”, apoi vor urma Premiul Laureat (ora 9:55) şi Premiul Manuc (ora 10:20). Cursa vedetă a zilei, Premiul de Vacanţă, are programat startul la ora 10:45, iar ziua hipică se va închid cu Premiul Karmina, ce va începe la ora 11:10.
Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori va fi amenajat un „fun corner” unde aceştia se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.
Hipodromul Ploiesti se alătură campaniei naționale de informare împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor. În cadrul reuniunii hipice, reprezentanții Crucii Roșii Prahova vor oferi demonstrații de prim-ajutor, în cadrul proiectului „Descoperă puterea din tine”.
Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.