Recunoaștere pentru CSM Ploiești la Gala Atletismului Românesc

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Teatrul Regina Elisabeta din Bucureşti a găzduit Gala Atletismului Românesc, o festivitate organizată de federaţia română de specialitate în cadrul căreia au fost premiaţi sportivii cu cele mai bune performanţe în 2018. CSM Ploieşti a fost bine reprezentat la eveniment de sportivii Petre Rezmiveş, Costin Homiuc, Cristian Radu şi Marius Ionescu, însoţiţi de antrenorii Augustin Iancu şi Robert Munteanu, de directorul clubului, Cristian Nica, şi de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, cel care are în atribuţii activitatea CSM Ploieşti. Petre Rezmiveş şi Costin Homiuc au fost premiaţi pentru recordul naţional de seniori stabilit cu ştafeta de 4×100 metri a României în cadrul concursului de la Erzurum (Turcia), din 15 iulie 2018 (timp 39.18 secunde), iar Cristian Radu, pentru recordul naţional de tineret realizat cu ştafeta de 4×400 metri a României tot în Turcia, dar la Istanbul, pe 17 februarie 2018 (timp 3:12.46 minute). Ca reprezentant al administraţiei locale, viceprimarul Cristian Ganea fost premiat pentru implicarea în dezvoltarea atletismului românesc, Ploieştiul numărându-se printre cele 11 oraşe recompensate astfel de Federaţia Română de Atletism. Atleţii de la CSM Ploieşti au programat în weekend primul concurs din 2019, ei urmând să participe, la Bucureşti (Sala din Complexul „Lia Manoliu”), la Romanian Masters Athletics, în care au ca principal obiectiv realizarea baremului de participare la Campionatul European de Sală de la Glasgow, din perioada 1-3 martie 2019.

 

Image