Conducerea CSM Ploiești vă dă întâlnire duminică la hipodrom.
Este organizată, cu acest prilej, o nouă reuniune de trap. Și pentru că sugestiile venite din partea turfiștilor au găsit o rezolvare, într-o perioadă cu temperaturi ridicate, prima cursă va începe la ora 8,30. Programul reuniunii cuprinde șase curse de trap, unde regăsim două premii de tradiție, Premiul cailor de 3 ani- Regele Ferdinand, unde vom cunoaște liderul la această categorie de vârstă, și Premiul de Consolare.
Jockey Clubul Român se simte din ce în ce mai bine la Ploiești și completează programul cu patru curse de galop.
Un nou program se va desfășura cu acest prilej, "Descoperă Puterea Din Tine!" în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne și Agenția Națională Antidrog.