Titluri naționale pentru atleții de la CSM Ploiești

Titluri naționale pentru atleții de la CSM Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Atleţii de la CSM Ploieşti au obținut două titluri de campioni.

 Alergătorii ploieșteni s-au impus în cele două probe în care porneau ca favoriţi: cea de 60 metri plat şi cea de ştafetă „4×400 metri”!

Petre Rezmiveş a devenit campion naţional de seniori cu timpul de 6.73 secunde, după ce în calificări fugise 6.86, iar în semifinală, 6.81. În aceeaşi probă, Cristian Roiban a obţinut medalia de bronz la seniori şi pe cea de argint la „U23”, cu timpul 6.81 secunde, după 6.88 în calificări şi 6.84 în semifinală. În primele două etape, fugise 6.86, respectiv 6.87.

Tot la „60 metri plat”, Alexandru Geamănu a ocupat locul al 5-lea la seniori şi a obţinut medalia de bronz la „tineret”, cu timpul de 6.83 în finală. În calificări parcursese distanţa în 6.89, iar în semifinală, în 6.83.

Sportivii antrenaţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu au cucerit un nou titlu de campioni, prin ştafeta de 4×400 metri, formată din Alexandru Geamănu, Alexandru Marinescu, Florin Nica şi Mihăiţă Neagu. Cu timpul de 3:06.72 minute, CSM Ploieşti a devenit campioană naţională de tineret şi vicecampioană de seniori, prima clasată în acest din urmă caz fiind CSM Bucureşti, cu 3:02.24 minute.

Alexandru Geamănu şi-a adăugat în palmares şi o medalie de bronz la „U23” în proba de 200 metri plat, timpul realizat fiind de 22.69 secunde!

Găzduită de Sala de atletism „Ioan Soter”, din Bucureşti, etapa finală a Campionatelor Naţionale de sală rezervate seniorilor (ediţia 52), tineretului (ediţia 39) şi probe combinate a reunit la start cei mai valoroşi atleţi români ai momentului.

Image