Sportivii secţiei de atletism a CSM Ploieşti au participat la Memorialul „Maria Hagimă şi Costel Sava”
Competiţia a fost organizată la Bacău de Federaţia Română de Atletism, Direcţia Judeţeană de Sport Bacău şi Asociaţia Judeţeană de Atletism Bacău. Dintre sportivii înscrişi în concurs de antrenorul Gabriel Hurmuz, cele mai importante performanţe au fost realizate de Mihai Militaru, care a ocupat locul 1 la categoriile „J1” şi „J2” în proba de 200 metri, cu timpul 23.40 secunde, şi locul al 2-lea la aceleaşi categorii de vârstă în proba de 60 de metri, cu un personal best de 7.08 secunde!Tot la „J1” şi „J2”, Alexandru Constantinescu a venit pe 3 la 200 metri, cu timpul 24.59 secunde, şi pe 4 la 60 metri, cu timpul 7.20 secunde, „personal best” şi în cazul lui.În competiţia juniorilor 3, Mihai Vlădoiu a ocupat locul al 10-lea atât la 200 metri, cât şi la 60 metri, de fiecare dată cu „personal best”.