Echipa masculină de baschet ploieșteană a fost foarte aproape de a obține un rezultat favorabil pe terenul Stelei
Partida dintre cele două echipe a părut, minute bune, a oferi posibilitatea acontării unui succes important pentru Negoițescu și compania. Până la urmă bucureștenii s-au impus la un punct diferență, 78-77, aducând a treia înfrângere consecutivă pentru echipa antrenată de Mihai Popa. Tehnicianul trupei ploieștene a folosit în Capitală o formulă de echipă cu D. Hammond (18 puncte), Magdevski (12, 2×3), J. Jordan (11, 1×3), Chiţu (8, 2×3), Negoiţescu (8, 2×3), Popa Calotă (7, 1×3), Sekulovic (6), Milin (5, 1×3), B. Popa (2) şi Watson. Etapa următoare, cea cu numărul 9, aduce, sâmbătă, în Sala Olimpia, în partida care începe la ora 18.00, pe SCMU Craiova.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!