Argint pentru naționala de baschet U16 a României

Baschet CSM Petrolul
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Echipa naţională de baschet „U16” a României a obținut argintul la FIBA U16 EuroBasket 2024, Division B.

Performanța a fost completată de promovarea în Divizia A a competiției. Cu Ionuţ Ivan, Loredana Munteanu, Robert Munteanu şi Iulian Samoilă în staff, cărora li s-au adăugat Elena Florea şi Paula Nica, „tricolorii” au avut un parcurs excelent, cu şapte victorii şi o singură înfrângere. România a obţinut cinci succese clare în Grupa C, apoi a trecut în „sferturi”, de Suedia, cu 96-73 şi în semifinală de Elveţia, cu 72-65. În finala cu Estonia, oboseala acumulată şi-a spus cuvântul cu „tricolorii” cedând la numai 5 puncte, 71-76.
Rezultatele României au fost următoarele:
Grupa C
Norvegia – România 55-90 (12-19, 14-21, 7-22, 22-28)
România – Danemarca 102-70 (12-21, 38-15, 25-17, 27-17)
Irlanda – România 70-93 (21-23, 14-23, 20-29, 15-18)
România – Marea Britanie 76-57 (17-13, 20-18, 27-19, 12-7)
Slovacia – România 62-91 (14-26, 17-20, 14-24, 17-21)
Sferturi de finală
România – Suedia 96-73 (32-25, 20-15, 22-9, 22-24)
Semifinală
România – Elveţia 72-65 (25-15, 21-21, 11-17, 15-12)
Finală
România – Estonia 71-76 (15-20, 15-20, 16-21, 25-15)
David Raşoga, inclus în „All-Star Five” al turneului!
Conducătorul de joc de la CSM Petrolul Ploieşti, David Raşoga, a fost nominalizat în „cel mai bun 5” al competiţiei, alături de Elviah Rebetez (Elveţia), Aaron Ona Embo (Belgia), Djordje Djukanovic (Muntenegru) şi Roman Avdejev (Estonia). David Raşoga a fost cel mai bun marcator al turneului, cu o medie de 20.9 puncte/meci în 8 jocuri disputate, performanţă la care a adăugat medii de 6.8 recuperări şi 5.6 pase decisive, având un indice al eficienţei de 21.3. De altfel, el a fost cel mai bun jucător al României la 3 dintre cele 4 capitole, fiind depăşit doar la recuperări de pivotul Ştefan Bănică (6.9/meci). Ceilalţi doi jucători de la CSM Petrolul Ploieşti prezenţi la Skopje au avut cifre decente pentru rolurile pe care le-au primit în echipă:
– Federico Diaconescu – 3.9 puncte, 3.1 recuperări, 1.3 pase decisive în 14.2 minute/meci;
– Vlad Borcan – 2.8 puncte, 1.4 recuperări, 0.9 pase decisive în 12.2 minute/meci.

 

 

Image