Cu promovarea pe masă. CSM Ploiești-CSU Târgu Mureș Duminică ora 19.00

Cu promovarea pe masă. CSM Ploiești-CSU Târgu Mureș Duminică ora 19.00
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Baschetbaliștii de la CSM Ploiești și-au cadrat bine pașii după eșecul cu Rapid câștigând, la timp, confruntarea cu Știința București. A fost un succes ploieștean convingător, 75-66, stabilit în ultimul sfert al jocului câștigat de Negoițescu și compania. Formula câștigătoare i-a cuprins, la start, pe A. Damian (4 puncte), C. Dumitru (6, 2×3), Carabulea (10, 1×3), Negoiţescu (23, 3×3), A. Ene (11), pe parcurs intrând şi Reynaolds (12), O. Iancu (4), Al. Neguţ (3), M. Ianuli (2) şi M. Comănescu. Vine, acum, în această seară, de la ora 19.00, meciul decisiv cu CSU Târgu Mureș care poate readuce baschetul ploieștean în elita națională.

Accesul publicului este permis la această competiţie în tribuna principală în limita a 25% din capacitate, tribuna din zona vestiarelor fiind alocată sportivilor, oficialilor şi reprezentanţilor mass-media.

 

Conform Protocolului Medical FRB actualizat în conformitate cu noile prevederi din Hotărârea de Guvern nr. 580/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 555/28.05.2021, precum şi a Ordinului comun nr. 310/708/2021 al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerului Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial în data de 20 mai 2021, Partea I, nr. 522, este permisă participarea următoarelor categorii:

 

– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare (10 zile de la rapel);

 

– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

 

– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile de acces se prezintă la intrarea în sală. Purtarea măştii de protecţie de către spectatori este obligatorie în sala de sport.

Rezultatele etapei a IV-a

CSU Târgu Mureş – CS Rapid Bucureşti 61-62 (17-12, 18-20, 14-14, 12-16)

 

BC CSU 2 Sibiu – CS Agronomia Bucureşti 59-63 (14-20, 23-17, 8-18, 14-8)

CSM Ploieşti – CSU Ştiinţa Bucureşti 75-66 (19-20, 15-12, 14-18, 27-16)

Programul etapei a V-a (duminică, 6.06.2021)

Ora 13.00, CS Agronomia Bucureşti – CSU Ştiinţa Bucureşti

Ora 16.00, CS Rapid Bucureşti – BC CSU 2 Sibiu

Ora 19.00, CSU Târgu Mureş – CSM Ploieşti

Image