Echipa masculină de baschet ploieșteană revine în competiție în Sala Olimpia
Sala Sporturilor Olimpia îi aşteaptă, mâine, la ora 18.00, pe iubitorii baschetului la un nou meci oficial susţinut pe teren propriu de CSM Petrolul Ploieşti. Obiectivul meciului de mâine, cu CS SCM OHMA Timişoara, nu poate fi altul decât un nou succes care să netezească drumul către play-off. „Timişoara este, în mod clar, cea mai bună echipă pe care o întâlnim pe teren propriu în acest an, experienţa lui Dragan Petricevic şi faptul că au adus doi jucători care au debutat deja şi, oricum, nu aveau nevoie de adaptare la campionatul României, unul jucând anterior la Piteşti, iar celălalt fiind la revenirea pe Bega, fiind argumente suficiente pentru a-mi susţine afirmaţia. Noi, însă, urmărim să ne respectăm planul de joc, care ne-a adus satisfacţii atât nouă, cât şi suporterilor, în acest an 2022, şi să obţinem o nouă victorie extrem de importantă în lupta pentru play-off”,a prefațat partida Ionuț Ivan, managerul secției de baschet a CSM Ploiești.
Programat să înceapă la ora 18.00, meciul dintre CSM Petrolul Ploieşti şi CS SCM OHMA Timişoara va putea fi urmărit şi prin intermediul canalului de youtube al Federaţiei Române de Baschet (https://www.youtube.com/c/FRBTV_ROMANIA_BASKETBALL).
Accesul publicului este gratuit, în limita a 30% din capacitatea sălii, şi, conform reglementărilor în vigoare, este permis:
– persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid CERTIFICAT pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!