Echipa de baschet U16 a CSM Petrolul Ploieşti luptă pentru un nou titlu naţional
Performanța ar repeta realizarea din sezonul trecut în care secţia de baschet a cucerit 4 medalii de aur la nivel juvenil. Ar fi, în cazul unui triumf, și completarea unui bilanţ de excepţie în acest an, în care fetele au devenit, şi ele, campioane la U18 şi U19. Băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan, Cristi Trandafir şi Robert Munteanu se numără printre favoriţii competiţiei din Sala „Antonio Alexe”, fiind recomandaţi de titlul cucerit anul trecut la „U15”, după 20 de victorii consecutive, dar şi de cele 17 partide fără înfrângere din acest sezon. CSM Petrolul Ploieşti face parte din Grupa 1A a turneului, alături de ACS U-BT Cluj-Napoca, CSM Oradea şi Agronomia Bucureşti, pe care le va întâlni, în această ordine, după următorul program:
CSM Petrolul Ploieşti – ACS U-BT Cluj-Napoca (miercuri, ora 14:30)
CSM Oradea – CSM Petrolul Ploieşti (joi, ora 19:00)
CSM Petrolul Ploieşti – Agronomia Bucureşti (vineri, ora 14:30)
Semifinalele sunt programate sâmbătă, de la orele 16:45 (locul 1 Grupa 1A – locul 2 Grupa 1B) şi 19:00 (locul 1 Grupa 1B – locul 2 Grupa 1A), iar finalele au loc duminică, de la orele 13:30 (Finala mică) şi 15:45 (Finala mare).
Din Grupa 1B fac parte ABC Leii Bucureşti, CSU Andu Sibiu, ABC Laguna Bucureşti şi LPS Târgu Mureş.
Lotul de jucători pe care Ionuţ Ivan, Cristi Trandafir şi Robert Munteanu vor conta la Oradea este format din 6 jucători U16 şi 6 jucători U15, prezentându-se astfel: David Raşoga, Mihail Oprea, Octavian Ion, Federico Diaconescu, Octavian Ghiţă, Luca Ştefan (toţi U16), Vlad Borcan, Tudor Mihalea, Teodor Mihalea, David Ilie, Rareş Tudorie şi Andrei Nicolae (toţi U15).