Echipa de baschet U18 a CSM Ploiești luptă pentru medalii la Oradea

Echipa de baschet U18 a CSM Ploiești luptă pentru medalii la Oradea
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Echipa de baschet fete „U18” a CSM Ploieşti luptă pentru medalii la turneul final

 Sportivele pregătite de Loredana Munteanu, Corina Savu şi Robert Munteanu abordează cu încredere, în Sala „Antonio Alexe”, Turneul Final al campionatului pe care îl abordează din poziţia de câştigătoare ale sezonului regulat, cu bilanţ 17/1.

Jucătoarele de la CSM Ploiești fac parte din Grupa A, alături de CSŞ Gloria Arad, CSU Politehnica Timişoara şi Sportul Studenţesc Bucureşti, pe care le vor întâlni, pe rând, după următorul program:

CSM Ploieşti – CSŞ Gloria Arad (miercuri, ora 12:30)

CSU Politehnica Timişoara – CSM Ploieşti (joi, ora 12:30)

CSM Ploieşti – Sportul Studenţesc Bucureşti (vineri, ora 12:30)

Din Grupa B fac parte ACS Dan Dacian Bucureşti, CS Crişul CSU Oradea, CSŞ Nr. 4 Champions Bucureşti şi CSŞ Unirea Iaşi.

Primele două clasate în cele două grupe se vor întâlni în semifinalele competiţiei sâmbătă, 6 mai, astfel: A1-B2, de la ora 14:00, şi B1-A2, de la ora 16:00. Finalele sunt programate duminică, de la ora 10:30 (Finala mică), respectiv 12:30 (Finala mare).

Lotul de jucătoare pe care staff-ul CSM Ploieşti mizează la turneul de la Oradea este următorul: Andreea Dumitru, Daria Iordăchescu, Andrada Dulhaz, Natalia Belhamra, Cristina Grigore, Dariana Păuşan, Cătălina Pîrvan, Daria Tănase, Agnes Zane, Karina Munteanu, Olivia Sandu, Ioana Savu, Alexia Apostolache şi Nazli Dănilă.

 Urmărește pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

Image