Eșecuri pe linie pentru echipa de juniori U18 a CSM Ploiești

Eșecuri pe linie pentru echipa de juniori U18 a CSM Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Echipa de baschet juniori “U18” a CSM Ploieşti a ratat şansa de a merge spre Turneul semifinal al campionatului.

 Ploieștenii au pierdut toate cele trei partide susținute în Turneul 5 al sezonului, găzduit de Sala Sporturilor Olimpia.

Băieţii pregătiţi de Eugeniu Melnic au pierdut cu 61-54 partida cu ABC Leii Bucureşti (vineri), cu 73-57 confruntarea cu CN Aurel Vlaicu Bucureşti (sâmbătă) şi cu 53-46 întâlnirea cu CSA Steaua Bucureşti (duminică).

 Lotul de jucători folosit în turneu a fost următorul: Cristian Muşuroia, Luca Dănescu, Vlad Oţelea, Andrei Rogozanu, Ştefan Popa, Dorian Aniculăesei, Robert Chiva, David Petre, Gabriel Ţugui şi Ştefan Iliescu.

Grupa a III-a a fost câştigată de CSA Steaua (3/0), urmată de CN Aurel Vlaicu (2/1), ABC Leii Bucureşti (1/2) şi CSM Ploieşti (0/3).

CSM Ploieşti va continua campionatul în competiţia învinselor (B3), în care vor fi alcătuite 7 grupe de câte 4 echipe şi 3 grupe de câte 3, din care două locuri 1 se pot califica pentru Turneul Final 2, rezervat jocurilor de clasament (8-16). Competiţia B3 programează două turnee, în perioadele 19-20 aprilie (Turneul 6) şi 15-16 aprilie (Turneul 7).

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image