Echipa de baschet seniori CSM Petrolul Ploieşti revine, miercuri, în Sala Olimpia.
Jucătorii antrenaţi de Mihai Popa primesc, în Sala „Olimpia”, vizita formaţiei CSM VSKC Miercurea Ciuc într-un joc care contează pentru etapa a 18-a. Formaţia ploieşteană vine după două înfrângeri consecutive şi nu îşi poate propune decât victoria în confruntarea cu ultima clasate din Liga Naţională, CSM Miercurea Ciuc. În tur, echipa ploieşteană s-a impus cu 89-63, principalii marcatori ai acelei partide, desfăşurată pe 10 octombrie 2021, fiind Matija Milin (20 puncte) şi Christian Chiţu (18 puncte).
Accesul publicului este liber, nemaifiind condiţionat în vreun fel după ce nu a mai fost prelungită starea de alertă. Programat să înceapă la ora 17.00, jocul va fi transmis de principaleele canale de sport din ţară, dar va putea fi urmărit şi prin intermediul canalului de youtube al Federaţiei Române de Baschet (https://www.youtube.com/c/FRBTV_ROMANIA_BASKETBALL).
CSM Petrolul Ploieşti mai are alte două meciuri restante, cel cu Rapid, contând pentru etapa a 17-a, şi cel cu FC Argeş Piteşti, din runda a 19-a, ambele în deplasare. Totodată, Federaţia Română de Baschet a stabilit programul etapei a 23-a, meciul dintre CSM Petrolul Ploieşti şi CSA Steaua Bucureşti urmând să se dipute luni, 14 martie, începând cu ora 18.00.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!