Echipa masculină de baschet CSM Petrolul Ploiești bifează prima apariție oficială din noul an.
Evenimentul aduce în Sala Olimpia meciul cu CSM Târgu Jiu programat marți, de la ora 18.45.
„Sperăm să începem anul cu o victorie, chiar dacă nu ne-am pregătit aşa cum ne-am fi dorit în această perioadă a sărbătorilor pentru că nu am putut să ne antrenăm în formulă completă. Avem ceva probleme medicale în lot şi nu toţi băieţii sunt la 100%, dar, chiar şi în aceste condiţii, mobilizarea este la cote maxime şi ne dorim să câştigăm. Nu va fi uşor, pentru că întâlnim o formaţie care poate surprinde pe oricine, dovadă că a câştigat la Sibiu, de exemplu, unde nu este uşor să te impui. Târgu Jiu are şase străini în lot, cinci americani şi un sârb, plus un antrenor străin cu experienţă, aşa că va trebui să jucăm la intensitate maximă fiecare fază pentru a debuta cu un succes în acest an”, a declarat managerul secţiei de baschet a clubului ploieștean, Ionuţ Ivan, înaintea primului examen odficial din noul an.
Programat să înceapă la ora 18.45, meciul dintre CSM Petrolul Ploieşti şi CS Municipal Târgu Jiu va fi transmis în direct de principalele canale tv de sport – Digisport şi Look Sport – dar va putea fi urmărit şi prin intermediul canalului de youtube al Federaţiei Române de Baschet (https://www.youtube.com/c/FRBTV_ROMANIA_BASKETBALL).
Conform ultimelor reglementări, accesul publicului este gratuit, în limita a 50% din capacitatea sălii, şi este permis:
– persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid CERTIFICAT pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!