Începând de sâmbătă, 28 octombrie, până duminică, 5 noiembrie, Ploieştiul va găzdui o primă acţiune de evaluare şi selecţie a tinerilor baschetbalişti născuţi în anul 2008
Acțiunea se desfășoară în perspectiva formării lotului naţional „U16” al României care va participa anul viitor la Campionatul European Divizia B!
Staff-ul tehnic este condus de antrenorul de la CSM Petrolul Ploieşti, Ionuţ Ivan, ajutat de Alexandru Gliga (CSM Târgu Jiu) şi Elena Florea (Laguna Bucureşti). Pentru acţiunea de la finalul săptămânii au fost convocaţi nu mai puţin de 32 de jucători de la 18 cluburi din ţară şi străinătate.
Dintre campionii de la U15 de la CSM Petrolul Ploieşti, au fost convocaţi David Raşoga (MVP-ul Turneului Final din vară), Federico Diaconescu, ambii evoluând pe postul de conducător de joc, şi Mihail Oprea, care joacă pe postul de extremă.
Din partea Federaţiei Române de Baschet, acţiunea va fi monitorizată de Dan Berceanu (secretar general), Claudiu Fometescu (antrenor coordonator), Constantin Ioan (antrenor coordonator) şi Gabriel Ghiburici (organizator).