Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet a luat mai multe decizii vizând atât actualul, cât şi viitorul sezon competiţional. Astfel, printre măsurile stabilite a fost şi cea legată de turneele finale ale juniorilor, care erau programate în prima parte a lunii august, dar au fost amânate, acum, pentru a doua jumătate a lunii viitoare.
„Din cauza creşterii numărului de îmbolnăviri cu Covid-19 şi a evoluţiei pandemiei, se aprobă cu majoritate de voturi ca Turneele Finale ale CN Juniori U13-U20 să fie reprogramate după data de 17 august 2020. FRB va studia modalităţile prin care aceste competiţii să se desfăşoare, în funcţie de evoluţia pandemiei dar şi de măsurile impuse de Guvern în următoarea perioadă” este decizia federaţiei.
Recent, forul condus de Horia Păun stabilise datele tuturor turneelor finale ale juniorilor, cel de la fete „U14”, pentru care sunt calificate fetele de la CSM Ploiești pregătite de Loredana Munteanu şi Corina Savu, fiind planificat în perioada 5-9 august. Din păcate, având în vedere situaţia din ţară, care încă nu a permis revenirea la antrenamentele desfăşurate în condiţii normale, federaţia s-a văzut nevoită să decaleze cu circa două săptămâni turneele ce vor stabili campioanele la nivel juvenil. Jucătoarele de la CSM Ploieşti se antrenează, în această perioadă, respectând reglementările impuse de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii.