Ploieștenii antrenați de Mihai Popa efectuează ultima deplasare din prima fază a întrecerii
CSM Petrolul Ploieşti încheie Faza I a Ligii Naţionale de Baschet Masculin – Getica 95 o dată cu deplasarea de la Craiova. Meciul cu SCM „U”, programat la ora 18:00, este important pentru Faza a II-a şi, implicit, play-out-ul competiţiei. Cele două formaţii vor fi colege în Grupa 11-18, astfel că punctele din meciurile directe se contabilizează după joncţiunea cu echipele care vin din Conferinţa A şi vor cântări decisiv în alcătuirea clasamentului dinaintea play-out-ului.Antrenorul ploieștenilor, Mihai Popa, se confruntă cu o singură problemă de lot, George Angelian fiind aproape de reluearea antrenamentelor în ritm normal după accidentarea suferită la finalul anului 2023.
„Urmează o perioadă în care toate meciurile pe care le jucăm sunt extrem de importante şi le vom aborda ca atare. Primul, cel de mâine, ne aduce în cale o contracandidată în faza următoare a campionatului, aşa că trebuie să ne capacităm pentru a putea obţine un rezultat bun. Numai cu multă muncă, dorinţă şi concentrare vom putea să câştigăm, iar băieţii sunt sigur că sunt conştienţi de acest fapt. Evident, avem un semn de întrebare vizavi de cum se vor prezenta adversarii cu noul antrenor pe bancă, cert fiind că din punct de vedere al motivaţiei vom întâlni o echipă schimbată faţă de ultimele etape. Tactic, probabil că nu va schimba foarte mult, pentru că nu poţi ca în câteva zile să vii cu multe noutăţi, dar, cu siguranţă, este o provocare şi pentru noi, staff-ul tehnic, să pregătim acest meci”, a prefațat partida de la Craiova antrenorul principal al echipei ploieștene, Mihai Popa. Partida de la Craiova va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Alin Faur (Timişoara), Bogdan Podar (Cluj-Napoca) şi Vlad Cotrobaş (Bucureşti), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Bedir Sefer (Corabia).
Meciul va putea fi urmărit pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet.