Revenirea echipei ploieștene în competiție a adus un succes important în fața focșănenilor de la CSM
Echipa masculină de baschet CSM Ploiești s-a întors cu folos pe parchet după o serie de trei jocuri de campionat amânate din motive obiective. Jocul cu CSM Focșani care nu oferea nicio altă alternativă în afara victoriei, pentru o rămânere în joc în ecuația luptei pentru play-off, a adus o prestație convingătoare a formației pregătite de Mihai Popa. Scorul final, elocvent, a pus în balanță felul în care au decurs lucrurile pe parchet într-un joc adjudecat, logic, de formația gazdă. La finalul unui meci relevant, ca prestație generală, CSM Ploiești a pus în clasament o victorie normală, 86-66, care ține treaz interesul pentru calificarea în play-off în dreptul baschetbaliștilor de la CSM Ploiești.
Mihailo Sekulovic a fost cel mai bun marcator al gazdelor, cu 21 de puncte și 6 recuperări. Deion Hammond a terminat cu 19 puncte și 4 intercepții. De cealaltă parte, Aliaksandar Pustahvar a reușit 16 puncte și 4 recuperări, iar Justin Baker a venit cu 17 puncte și 8 recuperări de pe bancă.
CSM Petrolul Ploiești ajunge la un bilanț de 8-9 prin succesul de astăzi, în timp ce CSM Focșani are șapte succese și 12 eșecuri.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!