Prezent, aseară, în cadrul emisiunii cu tematică sportivă “Pasul la ofsaid”, team-managerul Petrolului, Cristi Vlad, a spus despre nou-venitul Elhad Naziri că nu reprezintă nicidecum un caz, așa cum este prezentat el la acest moment!
Întrebarea vizându-l pe apărătorul azer Elhad Naziri a căpătat un răspuns ferm: “Elhad are contract cu Petrolul pentru trei sezoane și jumătate, așadar până în vara anului 2016! Vă spun despre el în deplină cunoștință de cauză, întreagul dosar fiind chiar problema mea! Toate actele parvenite de la federația din Azerbaijan precum și pașaportul său indicau date concrete, aceleași pe care le știam din Turcia: născut în anul 1992 la data de 29 decembrie! Totul este cât se poate de clar în privința noastră, dacă cei care, în mod normal, ar fi trebuit să cerceteze un așa zis caz nu o fac, atunci noi de ce am face-o? Adică, practic, văd că se și insinuează că este mult mai bătrân, că n-ar fi fotbalist, că a jucat numai pe plajă și chestii d-astea! Sunt ferm convins că Berti Vogts, selecționerul naționalei azere, l-a chemat anul trecut la echipa națională direct de pe malul Mării Caspice! Hai să fim serioși! Sincer, îmi doresc din toată inima ca speța să fie analizată și explicată de cei de la consulatul României la Baku – cărora le-au fost trimise actele cu pricina – iar noi să fim absolviți de orice bănuială! Mai mult, nici nu vreau să mă gândesc că Petrolul, prin jocul și poziționarea în clasament, a început să deranjeze, așa cum s-a mai procedat la noi în cazuri mai mult sau mai puțin fabricate artificial!” a încheiat team-managerul Petrolului.
Cristian ANGHELESCU