Apărătorul de bandă dreapta Jean Sony Alcenat a fost dorit în această iarnă la Petrolul dar până la urmă echipa ploieşteană nu a putut concura cu oferta mult mai clară venită dinspre FC Voluntari pe adresa haitianului. "Am discutat cu apropiaţi ai lui Gigi Becali, am vorbit şi cu el pentru împrumutul lui Alcenat la Petrolul. Jucătorul are un salariu de 17.000 de euro pe lună la Steaua. Cei de acolo ne-au spus să plătim noi 12.000 şi să dea ei restul. Cum pentru noi era imposibil, Alcenat a ajuns la Voluntari”, a declarat managerul sportiv al Petrolului, Marius Nicolae, în cadrul emisiunii sportive Pasul la ofsaid. Nicolae a specificat şi faptul că, acum, la Petrolul, plafonul salarial este de maxim 5.000 de euro.