A venit vremea evaluărilor, la Petrolul Ploiești

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Vacanța fotbalistică și-a intrat în drepturi și la Petrolul până la capătul primei decade din luna ianuarie.

Petrolul Ploiești iernează pe o poziție favorabilă în clasamentul eșalonului secund la capătul celor 21 de etape scurse din acest sezon competițional care rezervă garniturii galben-albastre un singur obiectiv, promovarea în prima ligă. Cu 45 de puncte după cele 21 de runde parcurse din acest campionat, unul mai puțin decât liderul Sportul Snagov, formația petrolistă are în față un retur în care toate angajamentele asumate la startul campionatului pot fi transpuse într-o ascensiune așteptată către locul cuvenit în elita fotbalului românesc.

Întâlnire Mihailovici-suporteri

O delegație a suporterilor petroliști din peluza Ilie Oană a avut o discuție amplă cu Mădălin Mihailovici, partenerul finanțator al clubului petrolist. Au fost abordate, cu acest prilej, multe și importante aspecte din viața de zi cu zi a clubului petrolist la jumătatea întrecerii de eșalon secund. Se așteaptă, în perioada imediat următoare, clarificări la mai toate nivelurile clubului unde procesul de evaluare impus de responsabilii grupării ploieștene se apropie de sfârșit. Liderii suporterilor petroliști au apreciat deschiderea lui Mihailovici în cele mai sensibile capitole legate de activitatea formației conduse de Cristi Vlad în perspectiva returlui de campionat.

Danci și Cruceru, primele plecări

Primii doi jucători care au părăsit în această iarnă Petrolul sunt mijlocașii centrali Cristian Danci și Antonio Cruceru. Fotbaliști din generații diferite, veniți în vară la Petrolul, primul având 30 de ani iar secundul cu opt mai puțini, cei doi fotbaliști și-au arătat utilitatea de fiecare dată când au fost prezenți pe gazon. Danci a bifat 11 apariții în tricoul galben-albastru, în timp ce mai tânărul coleg a fost distribuit în 12 partide ale ploieștenilor fără ca aceste cifre să îi fi condus pe cei doi la păstrarea în lotul galben-albaștrilor. Cristian Danci și-a găsit imediat o altă echipă unde va evolua în continuare după ce experimentatul mijlocaș central a semnat un angajament pe un an și jumătate cu SCM Gloria Buzău, o pretendentă autorizată a promovarea în eșalonul secund. În această săptămână se vor lua în discuție și alte despărțiri după o amplă analiză tehnică a ceea ce s-a întâmplat în cele 21 de etape trecute din acest sezon încheiat, până la urmă, favorabil de Petrolul în clasamentul la zi.

Finisări la lista achizițiilor

Pe măsură ce lotul petrolist se subțiază, Danci și Cruceru fiind primii plecați, responsabilii Petrolului lucrează, atent, și la  definitivarea listei de achiziții. Demersul nu este deloc ușor în condițiile în care se au în vedere la capitolul transferuri jucători valoroși capabili să figureze în efectivul galben-albaștrilor și în stagiunea care urmează și care ar trebui să fie parcursă la nivelul primei ligi. Săptămâna în curs va aduce, și la acest capitol, noutăți importante în condițiile în care cel puțin doi jucători cu nume vor semna angajamente cu formația petrolistă. Vor fi, cu toții, cel puțin patru noi jucători în efectivul care va pleca la drum, în retur, la sfârșitul lunii februarie.

Cantonament în Turcia

Conducerea clubului petrolist lucrează la foc automat în acestă perioadă pentru ca echipa să dispună de cele mai bune condiții de pregătire a returului de campionat unde singurul obiectiv viabil este promovarea în primul eșalon competițional. S-au stabilit, în aceste sens, mai toate detaliile cantonamentului de iarnă care va fi organizat în Turcia. Petroliștii vor fi găzduiți, vreme de 10 de zile, de Complexul Aska Lara Resort&Spa care asigură condiții la superlativ, din toate punctele de vedere, pentru ca ”găzarii” să parcurgă în condiții optime cea mai importantă etapă de pregătire în vederea returului de campionat. Pe timpul șederii în Turcia se vor desfășura și patru jocuri de verificare cu primii doi adversari confirmați deja. Sunt antamate meciuri de pregătire de pe 30 ianuarie, cu FK Belasica (Macedonia, prima ligă), și pe 2 februarie, cu Rotor Volgograd (Rusia, liga a doua). În zilele imediat următoare se vor stabili și ceilalți doi parteneri amicali din cadrul turneului din Antalya. Petrolul va relua, cel mai probabil, pe 7 ianuarie pregătirile în vederea unui retur de campionat care va debuta devreme, pe 23 februarie, odată cu partida de la Târgu Jiu, cu Pandurii.

Trofeul Speranței a fost amânat

Stadionul Ilie Oană era pregătit să găzduiască, la sfârșitul săptămânii trecute, un eveniment caritabil important, Trofeul Speranței. Participarea la competiție era asigurată de trei echipe, Petrolul, Naționala Artiștilor și Carmen București care confirmaseră prezența la triunghiularul așteptat cu interes. Acțiunea, nobilă, menită să aducă o rază de soare unor copii defavorizați de la Centrul de Plasament Sf Andrei, nu s-a mai putut desfășura din cauza condițiilor meteo improprii care a făcut imposibilă organizarea turneului caritabil. Evenimentul a fost amânat pentru primăvara anului viitor cu aceeași participare anunțată inițial și cu același scop generos de a aduce un zâmbet pe chipul unor copii mai puțin norocoși.

Turneul Lupilor la Sala Olimpia

Finalul săptămânii a fost unul bogat în evenimente sportive care au adus în fața publicului adevărate legende ale fotbalului românesc. Dacă acțiunea programată sâmbătă de la Stadionul Ilie Oană nu s-a mai putut desfășura, din cauza condițiilor meteo improprii, a doua zi, în sala Olimpia de această dată, a avut loc un eveniment de calitate. Turneul Lupilor, acțiune pusă în scenă de Adrian Troscenco, a adus pe parchet nume de legendă din lumea fotbalului românesc. Petrolul, Rapid, FCSB și Dinamo au onorat acțiunea care și-a atins scopul prin atragerea în tribune a unui mare număr de privitori interesați să vadă la lucru nume intrate în istoria fotbalului românesc.

Image