Arbitrul Andrei Moroiță s-a întâlnit cu ursul! El este cel care a alertat, azi-noapte, autoritățile din Ploiești

Moroiță Urs
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Andrei Moroiță a condus meciul de la Cluj dintre Universitatea și FC Botoșani câștigat, clar, de trupa lui Ioan Ovidiu Sabău la scor, 3-0.

Imediat după joc Moroiță a plecat, cale lungă, către casă ajungând la Ploiești către orele dimineții.

Întâlnire matinală cu ursul

De mai multă vreme urșii au început să își facă apariția, atât ziua dar și noaptea, și pe străzile din Ploiești. Un astfel de eveniment l-a avut în prim plan chiar pe Andrei Moroiță. ”Când am ajuns la Ploiești, după partida de la Cluj, spre dimineața zilei de astăzi, prin zona Boldescu, m-am intersectat cu un urs. Am alarmat, imediat, autoritățile”, a precizat Andrei Moroiță după matinala întâlnire cu ursul.

De la Drăgănești la Cluj!

Când timpul îi permite, neavând delegări la nivel înalt, Andrei Moroiță merge și la jocuri din campionatul județean Prahova. Etapa trecută, la Drăgănești, în partida Progresul-CSO Boldești, 0-5, Moroiță l-a eliminat pe căpitanul echipei gazdă, pentru două avertismente, în minutul 4 al jocului!

 

 

Image