Cristi Nica a încheiat aventura canadiană şi a revenit în principalul campionat judeţean.
Plecat, anul trecut, în Canada, atacantul Cristi Nica a evoluat, mai bine de un an, la gruparea românească Poli Toronto. Mereu pe lista marcatorilor, jucătorul ploieştean a fost în prim plan şi la acţiunile umanitare pe care românii din Canada le-au organizat pentru ajutorarea Kassandrei, fetiţa bolnavă a fostului internaţional Iosif Rotariu. Sejurul canadian al lui Nica a luat sfârşit în urmă cu două săptămâni, atacantul revenind acasă după o experienţă care l-a marcat profund, din toate punctele de vedere. Ajuns la Ploieşti, „canadianul” nu a stat prea mult timp în afara gazonului, Nica alegând, din bogata listă de oferte, varianta Fortuna 2 Intersport oferită de Adrian Modrişan. Inclus, pentru prima oară, în lotul echipei la partida cu Petrolistul Boldeşti, Nica a avut o revenire de bun augur în fotbalul prahovean prin golul marcat în poarta gazdelor. Până la urmă, Petrolistul Boldeşti, o adevărată revelaţie a actualei ediţii a Cupei României, a câştigat, la limită, scor 2-1, dar Intersport va avea, de acum încolo, un cuvânt şi mai greu de spus odată cu înregimentarea lui Cristi Nica.