Echipa din Blejoi parcurge obișnuitul stagiu centralizat
Stațiunea Poiana Brașov îi găzduiește în aceste zile pe jucătorii de la CS Blejoi. Conducerea tehnică asigurată de Răzvan Vlad, Irinel Dumitru și Adrian Gheorghe programează două ședințe de pregătire pe zi pentru ca factorul fizic să fie un argument important în perspectiva viitorului campionat. Finalul săptămânii trecute a adus și un moment emoționant pentru jucătorii divizionarei C prahovene. A fost vorba despre o acțiune comună cu o formație de copii cu sindromul Dawn care era cazată la același hotel. Blejoienii rămân la Poiana Brașov până vineri când se vor opri, pe drumul de întoarcere către casă, la Breaza. În prima partidă a Memorialului Doru Constantin Matei gruparea din Blejoi va juca cu CS Păulești urmând ca a doua zi să desfășoare jocurile finalelor.
Urmărește pagina de facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!