Jucătorii Petrolului revin azi la antrenamente după o vacanţă de două săptămâni
„Lupii” se întorc la muncă în cea de-a treia zi a anului la prima întâlnire din 2023. Reunirea lotului se va produce astăzi, la stadionul „Ilie Oană”, tot acolo unde, în jurul orei 15.30, se va derula și primul antrenament al anului, deschis publicului, unul de readaptare la efort după cele două săptămâni de pauză. Vor fi și câteva absențe, în condițiile în care unii dintre jucătorii străini vor ajunge la Ploiești în cursul după-amiezii de mâine sau chiar al zilei de joi, fiind de așteptat, totodată, ca perioada următoare să vină și cu clarificări la nivelul lotului pregătit de către Nicolae Constantin.
Miercuri dimineață, petroliștii vor pleca spre Antalya, acolo unde, până pe 14 ianuarie, vor efectua un stagiu centralizat, în cadrul căruia au programate și trei meciuri de verificare, cu Turan Tovuz (9 ianuarie/Azerbaidjan, locul 6), Lechia Gdansk (11 ianuarie/Polonia, locul 14) și ȚSKA 1948 Sofia (13 ianuarie, Bulgaria, locul 3).
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!