Jucătorul echipei FC Hermannstadt a fost operat cu succes la București
Dragoș Iancu, atacantul echipei sibiene FC Hermannstadt accidentat grav în partida cu Petrolul, de pe arena Ilie Oană, a fost operat cu succes la București. Dragoș Iancu (20 de ani), mijlocașul lui Hermannstadt, a fost operat după ce a suferit o fractură deschisă de peroneu în meciul cu Petrolul, 0-0, în urma unei intrări prin alunecare a lui Valentin Țicu, căpitanul ploieștenilor. De asemenea, lui Dragoș i-au fost afectate și ligamentele și tendoanele gleznei. ”Mă simt foarte bine, chiar super! Operația a fost puțin cam lungă, vreo patru ore. Doctorul mi-a zis că totul e bine și a promis că în trei, patru luni o să revin pe teren. Nu am dureri, totul e sub control. Domnul președinte Dani Coman mi-a dat asigurări că voi face recuperarea în cele mai bune condiții, totul va fi suportat de club. Mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje, am primit sute. Sper să revin mai puternic”, a declarat Dragoș Iancu pentru site-ul lui Hermannstadt.„Așa cum a promis medicul, Dragoș Iancu va putea juca din nou fotbal”, a declarat președintele lui FC Hermannstadt Sibiu, Dani Coman, pentru GSP.