Echipa ideală a etapei a XVI-a. Meijers în defensivă, Dorinel Munteanu pe bancă

Meijers Petrolul
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 16-a:

PORTAR

Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923) - Şi datorită intervenţiilor lui, Rapid a bifat al 11-lea meci la rând fără înfrângere în campionat.

FUNDAŞI

Denis Ciobotariu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - A consumat multă energie, dar a făcut faţă cu brio atacurilor adverse.

Valentin Screciu (Universitatea Craiova) - O evoluţie ireproşabilă. A câştigat majoritatea duelurilor în care a fost implicat.

Bart Meijers (Petrolul Ploiești) - Stâlpul defensivei prahovenilor a continuat evoluţiile bune din acest sezon şi în faţa Universităţii Cluj.

Rareş Ispas (Politehnica Iaşi) - S-a impus ca titular în sistemul gândit de Leo Grozavu. A pasat decisiv la două dintre cele trei goluri marcate de ieşeni.

MIJLOCAŞI

Baba Alhassan (FC Hermannstadt) - A marcat golul care le-a adus sibienilor un punct din deplasarea de la Ovidiu.

Juri Cisotti (Oţelul Galați) - Căpitanul gălăţenilor a deschis scorul în victoria categorică reuşită de Oţelul, meci în care a oferit şi o pasă decisivă.

Eduard Florescu (FC Botoşani) - O evoluţie de nota 10 într-o partidă interzisă cardiacilor! A marcat un gol şi a oferit două pase decisive.

ATACANŢI

Alexandru Pop (Oţelul Galați) - A contribuit la succesul gălăţenilor cu două goluri. A ajuns la şapte reuşite în campionatul actual.

Shayon Harrison (Politehnica Iaşi) - A înscris de două ori în unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din această etapă.

Florinel Coman (FCSB) - A marcat direct din lovitură liberă. A fost al cincilea gol din acest sezon, în care mai are şi şase pase decisive.

ANTRENORUL ETAPEI

Dorinel Munteanu (Oţelul Galați -) - Oţelul a reuşit o victorie mare, care o apropie şi mai mult de locurile de play-off, un vis în care doar Dorinel Munteanu a crezut.

 

 

 

Image