Florin Pârvu, antrenorul etapei a doua din play-off/play-out. Vali Țicu este titular

Florin Pârvu, antrenorul etapei a doua din play-off/play-out. Vali Țicu este titular
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit echipa ideală a etapei a doua din play-off/play-out

 Victoria importantă realizată de Petrolul la Craiova, 1-0 cu FC Universitatea, l-a adus pe Florin Pârvu în postura de antrenor al echipei rundei. ”A redresat echipa din mers. Petrolul a ajuns la trei victorii consecutive şi a urcat pe prima poziţie în play-out”, se arată în caracterizarea LPF alegerea lui Pârvu. Postul de fundaș stânga a fost adjudecat de căpitanul lupilor, Vali Țicu. Formula ideală rezultată după partidele etapei a II-a arată astfel:

PORTAR

Ştefan Târnovanu (FCSB / 22 de ani) - A făcut un nou meci bun la Sf. Gheorghe, intervenţiile sale find decisive în victoria roş-albaştrilor.

FUNDAŞI

Tiberiu Căpuşă (Chindia / 24 de ani) - Golul său, primul din ediţia în curs, s-a dovedit a fi unul foarte important, asta deoarece a oprit o serie de șapte meciuri la rând fără victorie pentru Chindia.

Raul Silva (Universitatea Craiova / 33 de ani) - A fost la înâlţime pe toată durata meciului cu CFR Cluj, dovadă fiind şi indexul Instat foarte bun - 262.

Igor Armaş (FC Voluntari / 35 de ani) - O nouă prestaţie lăudabilă pentru veteranul din centrul defensivei ilfovenilor, care a dominat duelurile cu adversarii.

Valentin Ţicu (Petrolul / 22 de ani) - Căpitanul prahovenilor a marcat golul care le-a adus ploieştenilor un nou succes. A fost prima reuşită din carieră în Superliga României.

 MIJLOCAŞI

Funsho Bamgboye (FC Rapid 1923 / 24 de ani) - Introdus la pauză, a marcat în premieră în principala competiţie internă.

Lovro Cvek (CFR Cluj / 27 de ani) - A deschis scorul pe Ion Oblemenco cu o lovitură de cap perfectă. De remarcat şi prestaţia consistentă de la centrul terenului.

Dragoş Nedelcu (Farul / 26 de ani) - A marcat un gol spectaculos, al 13-lea reuşit de dobrogeni în acest sezon din afara careului mare.

Florinel Coman (FCSB / 24 de ani) - Se află într-o creştere vizibilă de formă. A înscris pentru a cincea oară în ediţia curentă, în care mai are în cont şi patru pase decisive.

ATACANŢI

Virgiliu Postolachi (UTA / 23 de ani) - A fost cel mai bun jucător din duelul de tradiţie dintre UTA şi Universitatea Cluj. A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.

Andrea Compagno (FCSB / 26 de ani) - Vârful italian a înscris golul care i-a readus rapid în joc pe roş-albaştri. A fost a 17-a reuşită din campionatul actual.

 Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

  

Image