Petrolul stabilește detaliile finale ale startului în noul sezon
Prima rundă din noul campionat la nivelul superligii se încheie pe arena Ilie Oană. Petrolul joacă, luni seara, de la ora 21.30, cu Gloria Buzău, la debutul oficial al lui Mehmet Topal pe banca ”lupilor galbeni”. Despre confruntarea de luni, dar și despre alte subiecte „la zi”, au vorbit Claudiu Tudor, președintele clubului, Gicu Grozav, primul „căpitan” al „lupilor”, și ultimul venit în staff-ul tehnic al echipei, antrenorul bosniac Sanjin Alagic. „Am ajuns de câteva zile la Ploiești și pentru mine este, realmente, o plăcere să fac parte din acest club cu o tradiție așa bogată. Sunt norocos să mă aflu aici, chiar în momentul în care se împlinesc 100 ani, iar primele mele impresii sunt, cu siguranță, cât se poate de pozitive. Am avut parte de o primire călduroasă din partea tuturor, cu siguranță am nevoie de puțin timp pentru adaptare, dar am suficientă experiență, adunată în toată lumea, astfel încât să trec repede peste această etapă. Am lucrat pe mai multe continente, am antrenat în Kuweit, în Bahraim, în Slovacia sau Kenya, am fost secund și la naționala „U21” Bosniei cu care am jucat chiar în România, în 2018, în preliminariile pentru Campionatul European de Tineret. Știu generația de atunci a României, cu Hagi, Pușcaș, Coman, Man, jucatori foarte talentați care au ajuns să confirme ulterior. Revenind la Petrolul, pot să spun că am întâlnit o atmosferă foarte bună, avem și un staff tehnic cu experiență, este o colaborare foarte bună între noi și vom face tot ceea ce putem ca să obținem rezultate bune”, a punctat tehnicianul bosniac, deținător de licență UEFA Pro din 2016. „Primul meci este întotdeauna cel mai dificil, pentru că încă nu știi totul despre adversar. Sunt fotbaliști noi în ambele formații, nu au fost jocuri înainte pe care să le analizezi și de aceea pot să spun că partida cu Gloria Buzău este ca o finală, practic! Trebuie să fim foarte concentrați, să intrăm cu o atitudine pozitivă, să câștigăm și să începem bine sezonul”, a afirmat Alagic. Gicu Grozav și-a prelungit pe încă două sezoane înțelegerea cu Petrolul Ploiești și a devenit, totodată, primul „căpitan” al „lupilor”. „Încerc să mă acomodez cât mai repede cu această postură, e clar că este o responsabilitate în plus. Trebuie să fiu un exemplu, dar nu cred că mă va schimba foarte mult faptul că port banderola. Întotdeauna am fost un tip corect cu mine, cu fotbalul, încerc să-mi fac treaba cât mai bine și să-mi ajut colegii. Suntem mai mulți jucatori cu experiență în vestiar, vom încerca să-i ajutăm pe cei mai tineri și să-i tragem în direcția bună. Sunt bucuros că mi-am prelungit contractual, am avut încredere că o să fie bine, sunt încă doi ani <<acasă>> iar apoi vom vedea ce se va întâmpla. Ne va aștepta un joc foarte greu și trebuie să fim foarte concentrați, pentru că, în mod cert, cei de la Buzău nu au nimic de pierdut și vor veni să-și dea viața la Ploiești. Va fi, poate, chiar mai greu decât un derbi, pentru că acele meciuri se simt altfel, se trăiesc altfel, iar la acestea precum cel de luni trebuie să cauți să te motivezi și să ajungi la 100% concentrare”, a declarat Grozav. Președintele Claudiu Tudor a vorbit despre țintele Petrolului în acest sezon, atingând, totodată, și alte subiecte importante. „Așteptăm ca valoarea echipei să crească, iar locul în clasament să fie mult mai bun decât în sezonul trecut. Am avut și în ediția anterioară un obiectiv al vestiarului, să intrăm între primele șase, am fost în multe moment aproape, dar, din pacate, finalul nu a fost al nostru și nu am reușit să ne clasăm acolo unde ne-am fi dorit. E clar, au existat probleme, care au influențat parcursul, dar dacă eram mai concentrați, iar lucrurile decurgeau așa cum trebuie, cred că am fi terminat mult mai aproape de zona de play-off. Pentru acest an, ne dorim, în primul rând, să luăm licența necesară pentru a putea participa în competițiile europene, să putem lupta pentru acest obiectiv și, pe de altă parte, să ieșim din grupele Cupei României și, de ce nu, să și câștigăm această competiție. Probleme de rezolvat vor fi tot timpul. Ce pot să spun este că s-au achitat diferențele necesare către clubul Balkani și către fostul jucător Senad Jarovic, asteptam acum ok-ul din partea lor, astfel încât să continuăm diligențele necesare și să putem reuși, chiar de luni, să legitimăm jucatori pe care i-am adus în această vară. Se tot insistă, am remarcat, cu faptul că Petrolul a fost preluat de turci. Nu există așa ceva, și am precizat clar cum stau lucrurile încă de la conferința de presă precedentă. Există un contract cu o firmă, Sportimex, prin Pertev Onguner, și dacă se va achita toată suma prevăzută în această înțelegere – deocamdată a fost achitată prima tranșă – atunci el va intra, ca membru fondator, în Asociație. Cât despre ceilalți investitori turci despre care s-a tot scris că ar fi preluat clubul, repet, nu există așa ceva! E adevărat, au fost în cantonament, au spus că vor veni alături de noi, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. Dacă vor dori să preia clubul, fie cu totul, fie o parte din el, atunci noi suntem deschiși la discuții, așa cum am fost întotdeauna, dar trebuie să avem certitudinea că lucrurile se vor derula așa cum trebuie pentru binele Petrolului. În acelasi timp, sperăm să găsim și în zona de business din Prahova susținere, pentru că vorbe au fost destule, dar nu s-a concretizat nimic până acum. Am promis că vom face ceva pentru Centrul de Copii și Juniori și ne vom ține de cuvânt. Am demarat, deja, lucrări la baza de la Pleașa, atât din banii clubului cât și din sponsorizări, vom face acolo un teren sintetic de ultimă generație, vom reface vestiarele și totul va fi așa cum trebuie să fie!”, a spus Claudiu Tudor.