Florin Pârvu și Christian Irobiso au prefațat partida de campionat cu Oțelul Galați
Petrolul s-a impus, în prima apariție din acest an, în jocul cu Dianmo, 1-0, și merge, în prima deplasare din acest an, la Galați. ”Ne așteaptă o partidă grea, cu o echipă dificilă. Ne-am pregătit bine, chiar dacă pe teren sintetic, și avem așteptări mari de la partida cu Oțelul. Mergem să câștigăm, acesta este obiectivul”a declarat Florin Pârvu.
Irobiso a preluat tricoul cu numărul 19
Christian Irobiso a făcut un singur antrenament cu Petrolul, la revenirea sa, și este în lotul deplasat la Galați. ”Am schimbat câteva mesaje cu Claudiu Tudor și am decis să revin ținând cont și de situația la echipa din Arabia Saudită. Mă simt ca acasă, aici la Ploiești, și m-am întors cu dorința de a juta echipa. Mister m-a dorit, a contat și asta, și iata-mă din nou în tricoul Petrolului”, a precizat, la rândul său, Irobiso. Acesta a preluat tricoul cu numărul 19 în noul său mandat la Petrolul care va dura cel puțin până la finalul campionatului.