Lider fără președinte. Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare

Lupu Dinamo
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Seria de Liga a III-a din care fac parte și cele 4 formații prahovene este condusă de  CS Dinamo București

Gruparea alb-roșie a rămas fără președinte chiar înaintea derbiului cu ocupanta locului secund, SC Popești Leordeni. Fostul internațional Dănuț Lupu, cel care conduce echipa bucureșteană, a fost condamnat definitiv la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare pentru că a condus mașina fără permis valabil. Lupu nu este în țară și spune că va reveni la finalul acestei săptămâni. ”Astea sunt legile în România, nu avem ce să facem. Eu le respect. Dacă ei au considerat că sunt un pericol public... Ce să fac în închisoare? Voi scrie cărți (n.r - râde). Știam că aici se va ajunge. Lumea trebuie să dea exemple. Îl dă pe ăla care era beat și drogat și a omorât doi oameni? Nu. Mă dă pe mine. Dă un exemplu care chiar a făcut ceva. Recunosc că am greșit. Dar am greșit în contextul că mă duceam la spital. O să accept. Orice om cred că ar face ce am făcut eu. Nu regret. Nu am avut altă modalitate să ajung la spital. Ce era să fac? Uber nu venea, taxiuri nu erau...”, a declarat Dănuț Lupu, pentru Fanatik. CS Dinamo, echipa condusă de fostul internațional, a jucat, până acum, în C4, cu CSO Tricolorul Breaza, 4-0, CS Blejoi, 4-1, și CSO Plopeni, 2-0. Dinamo se află pe primul loc în C4, după 6 etape, cu 13 puncte, unul mai mult decât ocupanta locului secund, SC Popești Leordeni.   

 

 

Image