Echipa antrenată de Răzvan Vlad și-a respectat statutul în deplasarea de la Brașov
CS Blejoi a răsturnat calculele hârtiei în deplasarea de la Brașov pentru abordarea jocului cu ACS SR Brașov. Postura clară din clasament, trupa antrenată de Răzvan Vlad fiind ca și câștigătoare a seriei, îi determina pe mulți dintre cunoscătorii fenomenului să ”vadă” o victorie a formației gazdă. Discuțiile se învârteau în jurul subiectului mai ales în condițiile în care brașovenii aveau acută nevoie de puncte în încercarea de a prinde locul doi deținut, acum, de CSO Plopeni. CS Blejoi și-a respectat statutul și a câștigat clar disputa de sub Tâmpa, 3-1, cu golurile marcate de Cosmin Munteanu și Robert Enache, în două rânduri. Pe un stabil, de multă vreme, loc 1 în clasament, cu 12 puncte avans peste a doua clasată, trupa din Plopeni, CS Blejoi pregătește jocul următor care trimite din nou în deplasare liderul pentru confruntarea cu Olimpic Cetate Râșnov.
Urmărește pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!