Runda cu numărul 12 din acest sezon al principalei competiții fotbalistice din județ se joacă la Boldești
CSO Boldești este considerată, justificat, drept una dintre puținele echipe din campionat care pot atenta la poziția trupei din Vălenii de Munte. Tocmai de aceea partida de pe stadionul Viorel Mateianu este considerată drept cea mai așteptată dispută din acest sezon.
Liga A Prahova Etapa a XII-a
CSO Băicoi - Petrolul 95 Ploiești
Partidă de impact, cu precădere pentru gazde, în fața unui partener puternic.
CS Câmpina - CS Cornu
O altă dispută care atrage, clar, toate privirile într-o etapă generoasă cu meciurile de top în partea superioară a clasamentului.
CSO Boldești - Teleajen Văleni
Derbiul etapei și, de ce nu, al campionatului. Liderul are, cert, o misiune dificilă în fața uneia dintre principalele contracandidate la câștigarea întrecerii.
AFC Brebu - CS Mănești
Brebeneii nu traversează, cert, cea mai bună perioadă. Misiune dificilă pentru Robert Săvulescu și jucătorii acestuia și cu acest prilej.
Unirea Urlați - FC Bănești
Prilej nimerit pentru formația din Bănești de a mai drege situația deloc comodă pe care o traversează.
Unirea Cocorăștii Colț - Petrosport Ploiești
Duel care pare echilibrat între gruparea gazdă și tânăra formație antrenată de Iulian Cojocaru și Alex Oaie.
Progresul Drăgănești - Avântul Măneciu
Dispută de interes la Drăgănești care poate fi urmărită din nou, în direct, pe PHSport.
CSO Comarnic - CS Vărbilău
Gazdele caută să echilibreze parcursul modest din acest sezon în fața unei grupări adverse care vine la Comarnic după 2 victorii consecutive.
CSC Berceni - CS Brazi
Echipa antrenată de Marian Isacov începe să miște tot mai convingător în campionat având și acum prima șansă în duelul cu echipa din Brazi.