Etapa care urmează în principala competiție fotbalistică din județ aduce, în general, meciuri liniștite la o primă vedere
CSC Berceni-Tricolorul Breaza
Misiune mai mult decât accesibilă pentru lider care poate bifa alte trei puncte scontate.
Petrolul 95 Ploiești – Voința Vărbilău
O formație gazdă evident favorită în fața vizitatorilor care nu se regăsesc de bune etape.
CS Câmpina - Triumf Poiana Câmpina
Ocupanta locului secund în clasament este mare favorită, pe sintetic, în fața poienarilor care vor încerca să strice calculele hârtiei.
CS Cornu - Teleajenul Văleni
Parcursul excelent al formației antrenate de Dragoș Mihalache îi așează pe Bârsănel și compania în postura de mari favoriți ai jocului.
AFC Bănești - AFC Brebu
Misiune grea pentru Pancovici și ai lui în fața unei formații puternice, echilibrate, care are un parcurs excelent în acest sezon.
Unirea Urlați - CSO Băicoi
Băicoienii pregătesc atent derbiul din runda viitoare, cu CSO Breaza, mergând la Urlați pentru toate cele trei puncte puse în joc.
CS Strejnic - CS Mănești
O altă dispută din start disproporționată cu trupa fraților Ivan pregătită să obțină o nouă victorie în fața ultimei clasate.
Avântul Măneciu - CSO Boldești
Un meci care pare mai echilibrat cu Dorinel Beznea și jucătorii acestuia aflați în căutarea surprizei în fața unui adversar mult mai puternic.
United Ploiesti - CS Brazi
Alex Oaie și compania au un prilej nimerit de a cosmetiza postura din clasament într-un joc abordat din postura de favoriți.
Urmărește pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!