Petrolul a jucat, aseară, pe „Ilie Oană”, cu Viitorul lui Gică Hagi, pentru prima dată în noua formulă în faţa propriilor suporteri.
Cu poziţii clare în ierarhia finală a campionatului, conturate deja înaintea ultimelor două etape ale sezonului regulat, cele două echipe se întâlneau pe Ilie Oană după evoluţii şi rezultate departe de aşteptări în prima etapă după reluarea întrecerii. Tocmai de aceea fiecare dintre competitoarele aflate aseară pe arena ploieşteană căutau reabilitarea într-un meci care le-a propus suporterilor ploieşteni o primă întâlnire cu noua garnitură a galben -albaştrilor.
Cobrea, de unul singur
Temători, în faţa unei formaţii adverse care a afişat în puţine momente fotbalul plăcut care capta atenţia în multe alte prilejuri anterioare, petroliştii au asistat neputincioşi la dominarea clară a constănţenilor în prima parte a jocului. Alberto Cobrea a făcut minuni între buturi salvând, în două rânduri, goluri gata făcute prin intervenţii excelente în faţa lui Vlad Rusu (40), sau Chiţu (43), scăpaţi singuri cu goal - keep - erul ploieştean. În alte două rânduri, Benzar (18) şi Pablo de Lucas (32) au trimis puţin afară, în timp ce golul lui Aurelian Chiţu (24), perfect valabil, s-a lovit de adversitatea asistentului Marius Marchidanu pentru a fi trecut pe tabela de marcaj.
Respect, Pablo de Lucas!
Viitorul a rezolvat ecuaţia celor trei puncte din partida de aseară în decurs de doar două minute. Pablo de LUCAS (59), l-a executat cu eleganţă pe Cobrea, în contul deschiderii scorului majorat, imediat, cu o execuţie de clasă, de Cristi GANEA (61), preluarea de fotbalist rasat şi şut plasat, cu siguranţă, în colţul lung. Mijlocaşul care lăsa Petrolul, vara trecută, pentru a pleca, într-o primă fază, în Israel, nu s-a bucurat la gol tocmai pentru a arăta respectul cuvenit unui public care l-a adaptat rapid în perioada bună petrecută la Ploieşti. Petrolul a contat, în minutul 64, prin Michele PAOLUCCI care nu i-a lăsat speranţe lui Pecanha la o lovitură de pedeapsă acordată după un henţ comis de Goulan la una dintre puţine faze consistente ale "găzarilor" în partida de aseară. Oaspeţii au gestionat bine situaţia, până la fluierul final, chiar dacă Prestia, cu un minut înainte de epuizarea timpului regulamentar, a ameninţat victoria grupării antrenate de Gică Hagi cu un şut trimis aiurea dintr-o poziţie confortabilă în faţa porţii lui Pecanha.
Se poate mai mult ?
Puţine au fost momentele în meciul de aseară în care s-a văzut ceva palpabil în evoluţia generală a echipei petroliste. Dacă la Craiova s-a pus, în primul rând, problema calităţii gazonului aseară s-a văzut, clar, faptul că o serie de jucători aduşi în această iarnă se află departe de standardul aşteptat de suporterii galben - albaştrilor. Chiar dacă prestaţia generală a fost, din nou, ternă, ca şi în multe alte prilejuri anterioare, publicul a arătat, din nou, clemenţă, la final de joc şi a reiterat, dacă mai era nevoie, faptul că la Ploieşti, la acest moment, doar suporterii au calitate de prim eşalon. Chiar dacă speranţele mai rămân încă în bagajele celor care asigură acum gestionarea situaţiei de la clubul petrolist devine cert, pe zi ce trece, faptul formaţia ploieşteană se afundă tot mai clar în anonimat.
FC Petrolul - Viitorul Constanţa 1-2
Stadion: Ilie Oană. Spectatori: 3500. Marcatori: PAOLUCCI (64) / Pablo DE LUCAS (59), Cr. GANEA (61).
FC Petrolul: Cobrea (cpt)- Mişelericu, Prestia, Benga, Pulhac - Bucşă, Guerriero (59 Zani) - Gavrilă (85 Markos), Zoubir, Pacar (79 L. Marinescu - M. Paolucci. Antrenor: Constantin Schumacher.
Viitorul: Pecanha – Benzar, Goulon, Boli, Cr. Ganea – D. Nedelcu - A. Chiţu, R. Marin (60 Fl. Tănase), P. De Lucas, Fl. Cernat (82 Fl. Coman)- Vl. Rusu (70 Hodorogea). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Cartonaşe galbene: Bucşă (19), Benga (52)/ R. Marin (53), Goulan (65)
Au arbitrat: Marcel Bârsan, Andrei Constantinescu (ambii din Bucureşti), Marius Marchidanu (Brăila).
Observatori LPF: Patriciu Abrudan (Cluj Napoca), Mircea Călin (Bucureşti)
Jucătorul meciului: Alberto COBREA.