Vineri se împlinesc patru ani de când Marian Huja a jucat în primul meci al său pentru Petrolul Ploiești.
Momentul a fost marcat de oficialii clubului ploieștean, astăzi, cu o postare dedicată fundașului Marian Huja.
„În urmă cu exact 4 ani, Marian Huja debuta în tricoul «galben-albastru»!
Pe 18 octombrie 2020, Huja bifa primele minute la Petrolul Ploiești, în victoria de la Recea, scor 1:2!
În acest timp, fundașul central a jucat în 102 meciuri, a marcat 8 goluri, a oferit 3 pase decisive și a reușit promovarea în Superliga României!
Felicitări și la cât mai multe realizări!” este mesajul transmis de colegii săi.
Petrolul - CFR Cluj, sâmbătă seară, pe „Ilie Oană”. Evenimentul este considerat unul cu grad mediu de risc
Huja (1.91 m) s-a născut în 1999, în Portugalia, la Cacem, din părinți români. El are, astfel, și cetățenie română. Junioratul l-a făcut la academia clubului lusitan CF Belenenses. Ulterior a mers în Anglia, la Watford, jucând pentru formația „U18” a grupării britanice, iar trecerea către seniorat s-a materializat printr-un transfer în Danemarca, Huja semnând, în iulie 2018, cu divizionara secundă HB Koge. A devenit rapid un om de bază al nordicilor, bifând 49 de prezențe în ultimele două stagiuni.
La Petrolul a ajuns la vârsta de 21 de ani.
La acest moment, Huja are, cu gruparea ploieșteană, un contract valabil până în 2026.