Petrolul începe să se uite tot mai atent la sezonul viitor
Venirea lui Marian Copilu la Petrolul pare tot mai vizibilă. După ce s-au plătit două salarii restante lucrurile par să intre, treptat, pe un făgaș tot mai bun. Fanatik anunță că responsabilii Petrolului au început să gândească mutările pentru sezonul viitor, unul în care pretențiile cresc la nivelul obiectivului. Marian Copilu s-a înțeles cu mijlocașul defensiv Ismael Diomande pentru o trecere pe „Ilie Oană”. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a devenit liber de contract, conform Transfermarkt, abia pe 18 februarie, după ce perioada de mercato s-a încheiat în România (13 februarie).
Ultima dată, el a evoluat pentru Samsunspor, în Turcia. Anterior, Ismael Diomande a mai îmbrăcat tricoul echipelor Saint-Etienne, Caen (ambele din Franța) și Rizespor (Turcia).
Fotbalistul așteptat la Petrolul Ploiești are 18 selecții pentru echipa națională a Coastei de Fildeș, alături de care în 2015 a câștigat Cupa Africii pe Națiuni.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!