Prezent la antrenamentul inaugural din acest an parcurs sub comanda lui Mugurel Cornățeanu, mijlocașul grec Chrysovalantis Kozoronis a semnat astăzi contractul cu FC Petrolul. Fotbalistul va îmbrăca tricoul galben-albastru în returul actualei stagiuni și în sezonul care urmează. În vârstă de 26 ani, Kozoronis (1.79 metri) joacă pe postul de mijlocaş defensiv, iar ultima dată a evoluat în ţara natală, Grecia, pentru Ergotelis. De-a lungul carierei, mijlocaşul elen a adunat 104 prezenţe şi cinci goluri marcate în prima ligă elenă, la Ergotelis şi PAS Gianina, având, de asemenea, o scurtă experienţă şi în Scoţia, la Hamilton Academical.