Cristi Vlad şi antrenorul Petrolului, Mugurel Cornăţeanu, au prezentat, astăzi, pe cei 14 jucători nou sosiţi în această iarnă la gruparea ploieşteană. Chiar dacă Petrolul se află, după cele 22 de etape scurse din acest sezon, pe o poziţie bună în clasament, la doar un punct în spatele liderului Sportul Snagov, lotul de jucători a fost serios remaniat.” Cred că am adus jucători de o valoare mai mare decât a celor care au plecat în această iarnă. Nu mă interesează ce fac celelalte formaţii dacă noi mergem în direcţia dorită. Am încercat să responsabilizăm toţi jucătorii în legătură cu ceea ce înseamnă Petrolul. Sper că am şi reuşit şi se va vedea acest lucru în prestaţiile noastre din retur”, a afirmat Mugurel Cornăţeanu cu două zile înaintea primei partied oficiale din minireturul eşalonului secund.