Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul rundei a 24-a din Superliga. Petrolul va juca pe teren propriu, contra CFR Cluj.
Partida se va disputa sâmbătă, 3 februarie, de la ora 17.00. Până atunci, însă, sâmbătă, 20 ianuarie, tot de la ora 17.00, gruparea ploieșteană va susține și primul joc din deplasare din acest an, la Galați, contra Oțelului. Pentru că iarna și-a intrat pe deplin în drepturi în aceste zile, iar terenurile din Ploiești și din jurul Ploieștiului n-au putut permite desfășurarea în bune condiții a antrenamentelor, „lupii” și-au mutat „cartierul” general la baza FRF de la Buftea, acolo unde s-au pregătit, pe „sintetic” în debutul săptămânii, au anunțat oficialii clubului. Tot la Buftea se va desfășura și antrenamentul de astăzi. Dacă vremea se va schimba, ultimele ședințe de pregătirea de dinaintea plecării spre Galați svor avea loc la Ploiești.
Mutare pentru promovare. Mihnea Rădulescu a fost împrumutat la Gloria Buzău
Este de așteptat ca peste două săptămâni, la Ploiești, pe banca tehnică a oaspeților să se afle Adrian Mutu, care tocmai a ajuns la o înțelegere cu coducerea echipei din Cluj. Ardelenii conduși de Ioan Varga au schimbat antrenorul după eșecul, surprinzător, 0-1, de la Botoșani.
Următorul adversar pe care Petrolul îl va întâlni pe Ilie Oană a schimbat antrenorul. Adrian Mutu revine în Superligă