Petrolul continuă cu două antrenamente pe zi cantonamentul din Antalya
Se află de astăzi la antrenamentele „lupilor galbeni” și atacantul francez Aeron Zinga. Acesta va fi urmărit la lucru, în perioada următoare, de către Florin Pîrvu și stafful său, atât la ședințele de pregătire rămase de efectuat în acest stagiu, cât și la jocurile amicale cu Debrecen și Chernomorets Odessa. În vârstă de 23 de ani, Zinga (1.92 m) a făcut parte, în prima parte a sezonului, din lotul formației bulgare CSKA 1948 Sofia, după ce, anterior, evoluase pentru US Orleans B, Strasbourg B si Valenciennes, bifând 27 de prezențe în eșalonul secund francez.Azi-noapte a ajuns în cantoanament și Paul Papp, fundașul central ratând, din cauza unei răceli puternice, prima parte a stagiului din Antalya. Papp a avut, dimineata, un program separat, la sala de forță, urmând să iasă pe teren la antrenamentul de după-amiază.De dimineață a fost un antrenament complex și pentru cei patru portari, care au avut parte de o serie de exerciții solicitante, dar și generatoare de plonjoane spectaculoase.