Prima partidă din cadrul etapei cu numărul 12 din Superligă se joacă la Arad
Petrolul joacă, diseară, la Arad, cu UTA, în deschiderea rundei cu numărul 12 din acest sezon. Pe loc de play-off la ora confruntării, după un parcurs excelent în acest sezon în ciuda problemelor financiare stringente, echipa antrenată de Mehmet Topal are argumente solide pentru a forţa un rezultat favorabil. Florin Stângă a condus antrenamentele împreună cu Mehmet Topal și cu restul staff-ului echipei ploieştene. „Ne asteaptă o deplasare foarte grea. Vom întâlni un adversar bun, care are, acum, și un moral foarte ridicat, după victoria obținută, în etapa trecută, pe terenul CFR-ului. UTA are în componență jucatori valoroși, de viteză, care pot face diferența, și, pentru a obține cele trei puncte, trebuie să facem un meci perfect din toate punctele de vedere. Trebuie să fim concentrați în fiecare moment al jocului, să respectăm strategia pregătită și să jucăm până la ultimul fluier cu pasiune, cu ambiție și cu determinare. Le promitem fanilor că vom da tot ce avem mai bun la ora jocului, astfel încăt să obținem un rezultat pozitiv. Îi rog din suflet să fie alături de noi, pentru că numai împreună putem fi mai puternici. De asemenea, îi asteptam și pe 12 octombrie, la meciul de Centenar, să vină în număr cât mai mare, să ne încurajeze și să ne bucurăm împreună de acest eveniment”, a declarat înaintea disputei Florin Stângă. Sergiu Hanca, unul dintre cei mai experimentați jucatori din lotul petroliștilor, a punctrat, la rândul lui. „Știm cu toții ce fel de echipă este UTA și ce stare de spirit este la fiecare meci la Arad, pe acel stadion și cu acei suporteri! Toate partidele sunt grele, oricine poate să bată pe oricine, avem un campionat foarte echilibrat, în care cu două victorii consecutive ești sus, la fel de bine cum cu două eșecuri ajungi jos! Suntem pregătiți, venim după o serie de rezultate bune și, cu siguranță, vom da maximum astfel încât să ne întoarcem cu puncte acasă. Fiecare meci îl pregătim la victorie și cel mai important lucru, de la care trebuie să pornim de altfel, este să menținem starea de spirit și să fim la fel ca până acum, să avem aceeasi atitudine. Ar fi păcat să dăm cu piciorul la tot ceea ce am făcut până acum, așa că trebuie să rămânem umili în continuare, să muncim la fel, și eu spun că suntem pe drumul cel bun. S-a creat o unitate, o stare de spirit foarte bună în rândul lotului, până acum a fost o călătorie frumoasă și sper să o ținem așa în continuare”, a adăugat mijlocașul „lupilor”. Petroliștii au plecat către Arad, pe calea aerului, cu o cursă până la Timișoara și, mai departe, cu autocarul. În lot există problemele deja știute de efectiv, Țicu, Baiano și Bratu, fiind indisponbili. Partida de astăzi va începe la ora 18.00 și va fi condusă de o brigadă alcătuită din Horia Mladinovici (București) – Ferencz Tunyogi (Zalău) și Cosmin Bojan (Tg. Mureș). Rezervă: Florin Mazilu (Satu Mare). Arbitru VAR: Iulia Dima (București). Arbitru AVAR: Sorin Vădana (Cluj Napoca). Observatori: Octavian Șovre (Satu Mare) și Daniel Kassai (București).